DERULARE CURS DE FORMARE ACREDITAT COMPETENȚE ANTREPRENORIALE GRUPA II

Furnizorul de formare profesională SC CERC SRL, partener în cadrul proiectului InSoMed – „Incubatorul socio-medical, instrument de inovare socială”, finanțat prin POCU 2014-2020, organizează CURS ACREDITAT DE COMPETENȚE ANTREPRENORIALE pentru persoanele inactive care locuiesc în Municipiul Baia Mare, în unul din cartierele Traian, Republicii, Gării sau Depozitelor.
În prezent, se află în derulare a doua grupă de curs cu 28 persoane inscrise, cu care s-a început formarea în data de 16.04.2018. Acest curs se va finaliza după 45 ore cu un examen de absolvire în urma căruia persoanele vor primi certificate de absolvire recunoscute de Ministerul Muncii și Ministerul Educației. Acest curs este acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări .
În urma participării la acest curs, absolvenții pot participa la un concurs de planuri de afaceri pentru a obține o subvenție în valoare de maxim 25.000 euro, 100% nerambursabilă, în vederea înființării unui start-up și punerea în aplicarea a unei idei de afacere. Le uram succes viitorilor absolventi de curs in participarea la concursul de planuri de afaceri.
Cu această ocazie, invităm și alte persoane doritoare (inactive și cu domiciliul în unul din cele patru cartiere) să se înscrie în ultima grupa de curs care pentru a beenficia de aceleași oportunități și a învăța despre pasii in infiintarea unei afaceri (chestiuni legislative si intocmirea planului de afaceri), si despre gestionarea unei afaceri.

Informații suplimentare și înscrieri: tel. 0745125914 (Alexandra Mitre), e-mail: proiectinsomed@gmail.com

P1360682

P1360686

P1360687

P1360689

P1360691

P1360695

P1360698

Date: April 17th, 2018 | Categories: Proiect InSoMed | By: | Comments: 0

Leave a Reply

Name:*

Email:*

Website:

Message:*