ULTIMA SERIE DE ANTREPRENORI CERTIFICAȚI ÎN CADRUL PROIECTULUI INSOMED

În data de 10 august 2018 a avut loc examenul de absolvire a CURSULUI ACREDITAT DE COMPETENȚE ANTREPRENORIALE organizat de Furnizorul de formare profesională SC CERC SRL, Partener 1 în cadrul proiectului InSoMed – „Incubatorul socio-medical, instrument de inovare socială”.
La examen au participat 25 persoane din a treia și ultima serie de curs care au parcurs programa de formare în perioada 13.07 – 27.07.2018 în cadrul celor 45 ore de curs.
Pentru examenul de absolvire, participanții au avut de pregătit și prezentat câte un plan de afaceri. Rezultatele obținute în urma examinării au fost pozitive, astfel că toți participanții au promovat cu note foarte bune acest curs, prezenta la examen si promovabilitatea fiind de 90%.
De asemenea, ideile de afaceri prezentare de participantii la examen au fost foarte interesante si cu potential maxim de a fi finanțate în cadrul proiectului nostru cu subvenții a câte maximum 25.000 euro.
În cele ce urmează, absolvenții vor primi subvenții în bani pentru participarea lor la curs și certificate de absolvire recunoscute de Ministerul Muncii și Ministerul Educației.
Cu ocazia derulării examenului de absolvire și promovării cursului, toți cei 25 absolvenți au fost invitați și susținuți să participe cu ideea lor de afacere la concursul de planuri de afaceri în vederea obținerii unei subvenții în valoare de maximum 25.000 euro, 100% nerambursabilă, utilizată pentru înființarea unui start-up în Baia Mare și punerea în aplicarea a unei idei de afacere.
Ca și rezultate obținute în urma derulării programului de formare antreprenorială organizat de SC CERC SRL în cadrul proiectului, se pot aminti:
– 3 grupe de curs organizate și susținute la care au participat 84 persoane din grupul țintă al proiectului
– 84 de persoane cursate in domeniul competentelor antreprenoriale și care și-au dezvoltat abilitățile și competențele în acest sens.
– 80 cursanti certificati în urma participării la examenele de absolvire
– 80 beneficiari de subventii pentru participarea la curs
Dorim să urăm, pe această cale, succes celor tuturor celor 80 absolvenți de curs – viitori antreprenori în participarea la concurs, în vederea obținerii uneia din cele 35 subvenții disponibile.
În cele ce urmează, după finalizarea concursului de planuri de afaceri, cei 35 căștigători care își vor inființa firma în cadrul proiectului, vor beneficia ÎN MOD GRATUIT de consultanță și mentorat în inființarea firmei, implementarea planului de afaceri și dezvoltarea firmei timp de 2 ani și jumătate.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.
Contact: E-mail: proiectinsomed@gmail.com;
Telefon: 0745125914 / 0751757403
P1380899

P1380842

P1380843

P1380859

P1380873

P1380892

P1380897

Date: August 14th, 2018 | Categories: Proiect InSoMed | By: | Comments: 0

Leave a Reply

Name:*

Email:*

Website:

Message:*