ANUNT Organizare SEMINAR DE PROMOVARE A SERVICIILOR de CONSILIERE SOCIO -MEDICALĂ A2.4

ANUNȚ
Organizare SEMINAR DE PROMOVARE A SERVICIILOR de CONSILIERE SOCIO -MEDICALĂ

SC Centrul de Excelență pentru Resurse Comunitare SRL, în calitate de partener, în parteneriat cu Municipiul Baia Mare (Beneficiar), Școala Gimnazială Nr. 18 și SC ROGEPA SRL, în cadrul proiectului „Incubatorul socio-medical- instrument de inovare socială”, Contract POCU/20/4/2/101853, organizează un SEMINAR DE PROMOVARE A SERVICIILOR SOCIO -MEDICALE, care va avea loc joi, 25 iulie 2019, ora 16.00, la Universitatea de Vest Vasile Goldis, Baia Mare, Str. Culturii, Nr. 5, etaj 2, sala 201.
Acest eveniment își propune informarea potențialilor beneficiari cu privire la importanța activitatilor de preventie impotriva bolilor, igiena personala, dar si a unei alimentatii sanatoase, si a unei planificari familiale eficiente. Se vor realiza prezentari de catre specialisti in domeniu, persoane angajate in proiect, cu privire la măsuri de sprijin oferite prin proiect in acest sens, pentru solutționarea tuturor problemelor amintite mai sus. De asemenea, în cadrul seminarului, cei prezenți vor avea parte de o serie de activități practice pe tema importantei serviciilor de consiliere socio-medicala pentru propria dezvoltare.
Mai mult, evenimentul va fi și o ocazie în care participanții care locuiesc în Baia Mare, în unul din cartierele Traian, Depozitelor, Republicii și Gării se vor putea înscrie în proiectul InSoMed, pentru a beneficia de servicii GRATUITE care vor fi oferite în cadrul proiectului, printre care:
– Servicii de consiliere și educație socio-medicală
– Servicii medicale primare (pentru prevenirea apariției și a răspândirii bolilor)
– Servicii sociale: Sprijin pentru dezvoltarea conștiinței de sine, Sprijin pentru autoacceptare, Sprijin pentru autodezvoltare și individualizare, Sprijin pentru rezolvarea problemelor, Sprijin pentru dezvoltarea de abilități sociale, Sprijin pentru modificari comportamentale (unde este cazul).
– Servicii de sprijin pentru accesul pe piața muncii: Servicii de informare și consiliere în carieră , Servicii de formare profesională în domeniile:
Bucătar – Curs de calificare de 720 ore, cu subvenție de 3600 lei pentru participare
Agent de curățenie – Curs de calificare de 360 ore, cu subvenție de 1800 lei pentru participare
Alte servicii sprijin pentru angajare (suport pentru participarea la interviuri de angajare)
Subvenții a câte 2400 lei pentru încadrarea pe piața muncii (la 6 luni după angajare).

De asemenea, proiectul mai poate oferi:
– Servicii ( pachete lucrări) de reabilitare a locuinţei în valoare maximă de 8.900 lei / locuință, pentru reparaţii, reabilitări, extinderi, dotări, racordare la utilităţi, etc.
– Servicii de asistență juridică pentru reglementarea actelor personale.

Pentru mai multe informații și înscrieri în proiectul nostru, vă așteptăm joi, 25 iulie 2019, între orele 16.00-18.00, la seminarul de promovare a serviciilor socio-medicale.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axă prioritară 4 „Promovarea incluziunii sociale”, Obiectiv Specific 4.2.

Contact: E-mail: proiectinsomed@gmail.com;
Telefon: 0745125914

Ce-inseamna-o-alimentatie-sanatoasa.-Cum-te-hranesti-corect-de-la-A-la-Z-1
fly er 2

fly er 1

Date: iulie 19th, 2019 | Categories: Noutati, Proiect InSoMed | By: | Comments: 0

Leave a Reply

Name:*

Email:*

Website:

Message:*