Anunț post-eveniment
Seminar de informare organizat în localitatea Mara, Județul Maramureș – 27 iunie 2025
În data de 27 iunie 2025, proiectul „Forța de Muncă a Viitorului: Formare Profesională Digitală” (cod MySMIS2021+ 330188) a organizat un seminar de informare în Satul Mara, județul Maramureș, eveniment ce a reunit 30 de participanți – angajați și angajatori din domeniul producției de geamuri termopane și din alte sectoare conexe.
Scopul seminarului a fost de a aduce în atenția participanților importanța Formării Profesionale Continue (FPC) în domeniul digital, ca răspuns la provocările pieței muncii și la ritmul accelerat al transformărilor tehnologice.
În cadrul evenimentului au fost prezentate:
• Obiectivele proiectului și beneficiile directe pentru angajați și angajatori;
• Criteriile de eligibilitate pentru includerea în grupul țintă;
• Oportunitățile de formare digitală disponibile gratuit prin proiect;
• Modalitățile de implicare activă în activitățile planificate.
Participanții au manifestat un interes ridicat pentru cursurile de formare digitală și pentru sprijinul oferit prin proiect, confirmând necesitatea adaptării competențelor la cerințele actuale ale pieței.
Evenimentul din Mara face parte din campania de informare și conștientizare derulată în regiunea Nord-Vest, având ca obiectiv creșterea accesului și participării angajaților la programe de FPC digital, în vederea consolidării forței de muncă pregătite pentru economia viitorului.
Mulțumim tuturor participanților și partenerilor locali pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment și pentru implicarea activă în promovarea formării digitale!






