Formarea profesională – Un spațiu al incluziunii și nediscriminării

Formarea profesională – Un spațiu al incluziunii și nediscriminării

În cadrul proiectului „Educație avansată pentru profesioniștii de mâine”, unul dintre pilonii centrali ai activității este promovarea egalității de șanse și a nediscriminării. De la seminariile de informare până la sesiunile de consiliere individuală, proiectul pune accent pe crearea unui spațiu accesibil, sigur și echitabil pentru toți participanții.
Seminarii de informare, precum cel organizat la Cristolț (29 ianuarie 2025), dar si cel de la Salonta din 1 noiembrie 2025, au reunit persoane din medii sociale și profesionale diverse – angajați, studenți, absolvenți, liber-profesioniști, persoane în căutarea unui nou început profesional. În cadrul acestor evenimente, s-a promovat clar ideea că formarea este deschisă tuturor, fără discriminare de gen, vârstă, etnie, dizabilitate sau statut economic.
Campaniile de promovare a cursurilor gratuite au inclus mesaje de incluziune, adresate în mod special grupurilor vulnerabile – femei din mediul rural, persoane cu nivel scăzut de calificare, persoane inactive sau cu experiențe reduse pe piața muncii.
Prin întâlnirile cu angajatori și organizații locale, proiectul încurajează integrarea nediscriminatorie pe piața muncii și pune accent pe diversitatea echipelor ca motor al performanței.
Rezultatul? Peste 60% dintre persoanele înscrise până în prezent doresc sa se inscrie la cursuri, confirmând angajamentul proiectului pentru o educație incluzivă, echitabilă și de calitate.